𝑀𝑜𝑛𝑖𝑡𝑜𝑟𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑖𝑒𝑐𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑖𝑛𝑓𝑟𝑎𝑠𝑡𝑟𝑢𝑐𝑡𝑢𝑟𝑎̆ 𝑖̂𝑛 𝑀𝑜𝑙𝑑𝑜𝑣𝑎 - 𝐸𝑝𝑖𝑠𝑜𝑑𝑢𝑙 08/2022.
În data de 21.𝟬𝟰.𝟮𝟬𝟮𝟮 a avut loc o nouă ședință la CNAIR pe proiectele de infrastructură mare din Moldova!
𝐈. 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐀𝟕 𝐏𝐥𝐨𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐢-𝐏𝐚𝐬̦𝐜𝐚𝐧𝐢
𝑎) 𝑃𝑙𝑜𝑖𝑒𝑠̦𝑡𝑖-𝐵𝑢𝑧𝑎̆𝑢 (63,25 𝑘𝑚)
Stadiu: Licitație de EXECUȚIE lansată
Din cele 3 loturi avem desemnați câștigători pe 2
loturi. Din păcate ambele loturi desemnate sunt contestate la CNSC. Pe lotul 1
s-a desemnat câștigătorul pe 𝟭8.𝟬𝟰.𝟮𝟬𝟮𝟮. Pe lotul 3 au fost admise 2 contestații
Momentan nu
pot oferi un orizont de implementare pentru execuția primilor kilometri din
autostrada spre Moldova/A7!
𝑏) 𝐵𝑢𝑧𝑎̆𝑢-𝐹𝑜𝑐𝑠̦𝑎𝑛𝑖 (82,44 𝑘𝑚)
Stadiu:
Licitație de EXECUȚIE lansată
Toate cele 4
loturi au fost lansate la licitație.
Pe 𝟬𝟰.𝟬𝟮.𝟮𝟬𝟮𝟮 a fost lansată licitația de execuție pentru 2 loturi (tronson 1:
4,6 km între Buzău și Vadu Pașii + tronson 4: 10,94 km între Mândrești
Munteni/DN 23 – Focșani Nord/DN 2). Termenul limită de depunere a ofertelor
de 𝟬𝟱.𝟬𝟰.𝟮𝟬𝟮𝟮 a fost anulat. 𝗟𝗶𝗰𝗶𝘁𝗮𝘁̦𝗶𝗮 a
fost suspendată dar s-a desuspendat! Noul termen este 10.05.2022!
Pe 𝟭𝟬.𝟬𝟮.𝟮𝟬𝟮𝟮 a fost lansată licitația de execuție pentru celelalte 2 loturi mai
lungi (tronson 2 de 30,8 km lungime + tronson 3 de 36,1 km lungime). Termenul
limită de depunere a fost modificat, de iar noul termen este 𝟭0.𝟬5.𝟮𝟬𝟮𝟮.
Durata
estimativă a contractului de execuție variază de la 20 luni pentru tronsoanele
1+4, respectiv de 26 luni pentru tronsoanele 2+3. Valoarea licitației este de
7,26 miliarde de lei (inclusiv TVA).
𝑐) 𝐹𝑜𝑐𝑠̦𝑎𝑛𝑖-𝐵𝑎𝑐𝑎̆𝑢 (96,05 𝑘𝑚)
Stadiu:
Studiu de Fezabilitate + Proiect Tehnic în lucru/avizare.
SF-ul depus a
primit obișnuitele observații din partea CNAIR. Similar și Studiul
Geotehnic depus are o serie de observații minore din partea CNAIR. Observațiile au fost transmise pe 𝟯𝟬.𝟬𝟯.𝟮𝟬𝟮𝟮 către proiectant. Proiectantul a promis că va corecta
documentațiile până pe 𝟭𝟯.𝟬𝟰.𝟮𝟬𝟮𝟮.
Pe 𝟯𝟭.𝟬𝟯.𝟮𝟬𝟮𝟮 s-a depus Proiectul Tehnic și s-au formulat observații din partea
CNAIR. Proiectantul a promis că va înainta PTh-ul revizuit pe 15.05.2022.
Referitor la
procedura de mediu, din păcate, nu se mai menține preconizarea că la jumătatea
lunii 𝗮𝗽𝗿𝗶𝗹𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟮 se va obține Acordul de Mediu. Noua promisiune : luna iunie
2022.
După
obținerea Acordului de Mediu, într-o manieră extrem de accelerată se poate
convoca CTE MT, CIALP MDRAP, aproba HG de indicatori tehnico-economici și în
trimestrul III (estimarea inițială - trim II - s-a modificat) al anului 2022 se
poate lansa licitația de execuție. Estimarea inițială a CNAIR pentru luna
aprilie 2022, se va decala pentru luna iulie 2022. Se
preconizează un potențial risc de a depăși condiționalitățile
de timp din PNRR. Sper să nu se iasă din zona de 'confort' a PNRR !
𝑑) 𝐵𝑎𝑐𝑎̆𝑢-𝑃𝑎𝑠̦𝑐𝑎𝑛𝑖 (77 𝑘𝑚)
Stadiu:
Studiu de Fezabilitate + Proiect Tehnic
Acest proiect din A7 inclus în PNRR
"beneficiază" de noi actualizări. Pe 𝟭𝟭.𝟬𝟯.𝟮𝟬𝟮𝟮 s-a avizat
SF-ul în CTE CNAIR. S-a obținut Acordul de Mediu pe 𝟬𝟰.𝟬𝟰.𝟮𝟬𝟮𝟮. Pe 11.04.2022 s-a avizat Sf-ul
și în CTE MT.
Din păcate nu
s-a respectat termenul de 𝟭𝟭.𝟬𝟰.𝟮𝟬𝟮𝟮 pentru depunerea Proiectului Tehnic la CNAIR. S-a decalat pentru
data de 𝟮𝟭.𝟬𝟰.𝟮𝟬𝟮𝟮. Update: promisiune pentru 26.04.2022!
S-a decalat estimarea pentru lansarea licitației de
execuție condiționată de pașii anteriori.
Estimarea se mută din trimestrul II în 𝘁𝗿𝗶𝗺𝗲𝘀𝘁𝗿𝘂𝗹 𝗜𝗜𝗜 𝟮𝟬𝟮𝟮 pentru
lansarea licitației de execuție a autostrăzii de la Bacău Nord la Pașcani. Cele 3 loturi au termenul estimat, maximal, de execuție de 30 luni.
𝐈𝐈. 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚/𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐀𝟕/𝐃𝐗 𝐏𝐚𝐬̦𝐜𝐚𝐧𝐢-𝐒𝐮𝐜𝐞𝐚𝐯𝐚-𝐒𝐢𝐫𝐞𝐭 (𝟏𝟎𝟏 𝐤𝐦)
Tip
Licitație: Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic în lucru.
𝑃𝑎𝑠̦𝑐𝑎𝑛𝑖-𝑆𝑢𝑐𝑒𝑎𝑣𝑎 și 𝑆𝑢𝑐𝑒𝑎𝑣𝑎-𝑆𝑖𝑟𝑒𝑡
Întârzierile
din etapa de campanie geotehnică sunt cronice! Stadiul forajelor este cu mult,
mult sub grafic. Progresul este insignifiant. Se lucrează doar cu 1 foreză pe
Pașcani-Suceava și suntem la un stadiu de execuție a forajelor geotehnice de
doar 52%.
Se estimează
că pe 𝟮𝟯.𝟬𝟰.𝟮𝟬𝟮𝟮 se va depune Memoriu de Prezentare în format draft spre analiză la
departamentul de specialitate din CNAIR. Update: s-a depus !
Până nu se va
realiza campania de teren, nu se poate finaliza Studiul de Fezabilitate și
implicit nu se poate estima un calendar pentru obținerea Acordului de
Mediu. Estimarea actuală pentru finalizarea SF pe Pașcani-Suceava este luna august
2022.
Pe
subsectorul Suceava-Siret NU SE FOREAZĂ iar campania geotehnică este de doar
13% (+1 % față de ședința din 10.03.2022) și nu avem progres anul acesta. Se propune
un subcontractant nou pt campania geotehnică.
Se estimează că din 02.05.2022 va fi un utilaj de forare pe teren.
Se estimează
predarea SF-ului pe acest subsector în luna decembrie 2022.
𝐈𝐈𝐈. 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐀𝟖 𝐔𝐧𝐠𝐡𝐞𝐧𝐢-𝐈𝐚𝐬̦𝐢-𝐓𝐠. 𝐍𝐞𝐚𝐦𝐭.
𝑎) 𝑝𝑜𝑑𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑙𝑎 𝑈𝑛𝑔ℎ𝑒𝑛𝑖 (1,1 𝑘𝑚)
Tip
Licitație: Studiu de Fezabilitate
Procedura de
obținere a Acordului de Mediu tinde să întârzie. Pentru a 2-a oară avertizez că
se preconizează o potențială nerespectare a calendarului pe care l-am propus și
agreat în 2021 cu APM Iași și CNAIR. Lipsa de corelare între instituțiile
statului român și sincopele de cooperare pot conduce către nerespectarea
calendarului de obținere a Acordului de Mediu în 𝗶𝘂𝗻𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟮.
Update 21.04.2022:
Din păcate, procedura de mediu a fost întreruptă fiind
necesară actualizarea documentației de gospodărire a apelor și implicit
reluarea avizării la ABA Prut-Bârlad
Calendarul de
obținere a AM în iunie 2022 NU se va respecta!
Termen poate fi
onorat DOAR dacă toate instituțiile publice implicate vor lucra pro-activ în
interesul maturizării, avizării și SUSȚINERII acestui proiect de infrastructură
rutieră majoră.
Pentru a se
obține Acordul de Mediu este nevoie de reconfirmarea avizului de gospodărirea
apelor deși podul este pe același amplasament de ani de zile și există aviz din
2017 și reconfirmat în 2019!
Ulterior
către finalul anului 2022, dacă se va obține Acordul de Mediu și
finaliza Studiul de Fezabilitate (în timp util), se va putea lansa licitația de
Proiectare + Execuție.
𝑏) 𝑈𝑛𝑔ℎ𝑒𝑛𝑖-𝐼𝑎𝑠̦𝑖-𝑇𝑔. 𝑁𝑒𝑎𝑚𝑡̦ (100,14 𝑘𝑚)
Tip
Licitație: Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic
Din păcate
suntem în MARE întârziere, cu multe luni, fiind transmis târziu pe 𝟭𝟱.𝟬𝟯.𝟮𝟬𝟮𝟮 AMC1 pe sectorul Moțca - Ungheni la CNAIR. Documentația a fost
analizată de Jaspers și s-au emis observații consistente de 2 ori de care
proiectantul trebuie să țină cont. Nu există un termen asumat pentru acceptare
din partea Jaspers pe AMC 1 revizuit.
Campania de
teren geotehnică pe sectorul Târgu-Frumos - Lețcani cu termen de finalizare
luna aprilie 2022. Update : se va decala cu minim 30 zile finalizarea campaniei
de teren pe acest sector. Noul termen: sfârșitul
lunii mai 2022.
Din păcate am avut dreptate când am afirmat că
"Îmi mențin rezerva că termenul real al acestui proiect este de minim 2
ani și 6 luni (30 luni) si nu doar 25 luni!"
Similar îmi
mențin rezerva vis-a-vis de termenul de predare – 𝟬𝟳.𝟬𝟱.𝟮𝟬𝟮𝟮 - pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate. Cred ca luna
iunie/iulie 2022 este mai fezabilă! Cu toate acestea, ritmul de lucru pe
campania de teren este unul mult mai bun față de alte loturi de autostradă din
Moldova.
𝑐) 𝑇𝑔. 𝑁𝑒𝑎𝑚𝑡̦-𝑇𝑔. 𝑀𝑢𝑟𝑒𝑠̦ (211 𝑘𝑚)
Tip
Licitație: Studiu de Fezabilitate în avizare.
Conform CNAIR
nu avem progres notabil pe sectorul montan al A8.
Revizia 4 a
SF-ului (depusă pe 𝟭𝟰.𝟬𝟮.𝟮𝟬𝟮𝟮) a primit observații din partea CNAIR pe data de 𝟭𝟬.𝟬𝟯.𝟮𝟬𝟮𝟮.
Studiul geotehnic are o rigoare și calitate
corespunzătoare pe secțiunile incluse în PNRR.
Studiile geotehnice pe zona inter-capete (Miercurea
Nirajului-Leghin cu secțiunile T1S2, T2S1, T2S2) recent depuse, sunt în analiză
la CNAIR și vor fi agreate într-o manieră care să permită continuarea acestui
proiect.
Din cele 3 secțiuni, secțiunea 1 și secțiunea 3
sunt propuse din 2021 spre finanțare din PNRR și (oarecum) cele mai avansate.
Pe secțiunea 1 s-a emis decizia etapei de încadrare pe 𝟯𝟭.𝟬𝟯.𝟮𝟬𝟮𝟮 iar pe
secțiunea 3 pe 𝟬𝟲.𝟬𝟰.𝟮𝟬𝟮𝟮. Se preconizează că spre sfârșitul lunii aprilie se vor depune
documentațiile de mediu. Continuă pașii procedurali de obținere a Acordului de
Mediu.
Pe secțiunea
2 - non-PNRR (Miercurea Nirajului-Leghin) procedurile sunt mai
întârziate, fiind depus doar Memoriul de prezentare la mediu pe 𝟯𝟬.𝟬𝟯.𝟮𝟬𝟮𝟮. Update: Pe 26.04.2022 este stabilită
ședința de CAT pt etapa de încadrare pe procedura de mediu.
Conform
propriului calendar
(https://www.facebook.com/covasnianu.adrian/posts/10216022187427323) sper să mă
înșel și să avem Acord de Mediu mai devreme de iunie-iulie 2022. Sub rezerva
obținerii Acordului de Mediu în timp util, încă e în grafic estimarea de iulie
2022 pentru licitația de Proiectare și Execuție a sectoarelor din PNRR.
𝐈𝐕. 𝐀𝐮𝐭𝐨𝐬𝐭𝐫𝐚𝐝𝐚 𝐀𝟏𝟑 𝐁𝐫𝐚𝐬̦𝐨𝐯-𝐁𝐚𝐜𝐚̆𝐮 (𝟏𝟔𝟓 𝐤𝐦)
Tip
Licitație: Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic
Update 𝟮𝟭.𝟬𝟰.𝟮𝟬𝟮𝟮: Nu există niciun un progres notabil față de luna ianuarie 2022. Niciun
progres vis-a-vis de discuțiile cu potențiali prestatori pentru campania
geotehnică. Ca urmare a unui adițional aprobat (extensie de timp de 4 luni),
termenul inițial de finalizare a proiectării autostrăzii A13 prevăzut pentru
anul 2023 cu siguranță va fi depășit. Cu minim 4 luni.
𝐕. 𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐁𝐚𝐜𝐚̆𝐮 - 𝐏𝐢𝐚𝐭𝐫𝐚-𝐍𝐞𝐚𝐦𝐭̦ (𝟓𝟐 𝐤𝐦)
Tip
Licitație: Studiu de Fezabilitate
Un proiect cu
sincope și întârzieri.
Pe 𝟭𝟳.𝟬𝟯.𝟮𝟬𝟮𝟮 proiectantul a transmis către CNAIR subcontractantul suplimentar
pentru campania geotehnică. Urmează în curând să fie aprobat subcontractantul
și să se demareze campania de foraje geotehnice.
Update 21.04.2022
: CNAIR a aprobat subcontractantul pentru campania geotehnică.
Pe 18.04.2022 a demarat campania geotehnică cu 2 foreze.
𝐕𝐈. 𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐅𝐨𝐜𝐬̦𝐚𝐧𝐢-𝐁𝐫𝐚̆𝐢𝐥𝐚 (𝟕𝟔 𝐤𝐦)
Tip
Licitație: Studiu de Fezabilitate
S-a avizat
prin AMC 2 traseul final al drumului expres.
S-a demarat
campania de teren, studiile geotehnice fiind începute. Se lucrează cu 3 foreze.
Studiu topo este demarat. În același timp s-a depus documentația pentru
obținerea de Certificate de Urbanism.
𝐕𝐈𝐈. 𝐃𝐫𝐮𝐦𝐮𝐥 𝐄𝐱𝐩𝐫𝐞𝐬 𝐓𝐢𝐬̦𝐢𝐭̦𝐚-𝐀𝐥𝐛𝐢𝐭̦𝐚 (𝟏𝟔𝟎 𝐤𝐦)
Tip
Licitație: Studiu de Fezabilitate
E nevoie de o
discuție în Ministerul Transporturilor cu BEI + Jaspers vis-a-vis de strategia,
rentabilitatea și calendarul de implementare a acestui proiect.
Contractual,
proiectantul a cerut o extensie de timp de 13 luni și până ce MT nu stabilește
și definitivează strategia de implementare, acest proiect vital
pentru județul Vaslui este suspendat!
Scurt
istoric:
Un proiect ce
nu s-a bucurat de atenția și mediatizarea altor proiecte similare deși
proiectul reprezintă fostul coridor pan-european IX!
Am promovat
necesitatea și oportunitatea acestui proiect în perioada 2020-2021 în calitate
de consilier onorific + secretar de stat în Ministerul Transporturilor.
Pentru
corecta informare a publicului în Moldova există:
a) 2
coridoare TEN-T principale (Ungheni-Iași-Tg. Neamț-Tg. Mureș-Sebeș și
Giurgiu-București-Ploiești-Focșani-Bacău-Suceava-Siret)
b) 2
coridoare TEN-T secundare (Brașov-Bacău-Sibiu și
Focșani-Tișița-Bârlad-Huși-Albița).
Prin urmare
Tișița-Albița are aceleași "ingrediente" de eligibilitate la
finanțare europeană precum Brașov-Bacău sau Ploiești-Brașov.
!!!
Update 21.𝟬𝟰.𝟮𝟬𝟮𝟮 : NU AVEM NICIUN PROGRES în legătură cu acest proiect care se pare
va fi realizat la nivel de drum TransRegio = va fi ÎNGROPAT!
--------------------------------------------------------------------------
Ca o
concluzie generală, consider că prin intermediul unui management riguros, al
unei celule de criză dedicate la nivel de CNAIR/MT pentru proiectele
Moldovei/incluse in PNRR și printr-o descentralizare a proiectelor de
infrastructură locală la nivelul administrațiilor locale, se poate accelera si
se pot recupera întârzierile.
Să sperăm că
infrastructura de transport din partea de est a României va cunoaște un suport
și o susținere adecvate pe termen scurt, mediu și lung!
#monitorizareproiecteMoldova
#a8
#a7
#a13
#dxTisitaBarladAlbita
#dxFocșaniBrăila
#dxPiatraNeamtBacău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu