Recent, la
ședința de progres de la CNAIR la care particip de ani de zile proiectantul de
pe A13 a informat oficial că intenționează să rezilieze contractul de
proiectare! Motivul: imposibilitatea acoperirii costurilor cu studiile
geotehnice. Din păcate condițiile date nu favorizează continuarea acestui
proiect! Cu alte cuvinte, Autostrada A13 Bacău-Brașov a primit un duș rece dar
'sănătos' proiectului!
Din păcate
Autostrada A13 se înscrie în lista de proiecte subfinanțate și lansate cu mare
fast (din partea clasei politice din zona Bacăului). Am explicat cu argumente
subfinanțarea cronică a autostrăzilor într-o postare publică în decembrie 2020
(https://www.facebook.com/covasnianu.adrian/posts/10214105167543024). Valoarea
proiectării A13 este de 0,33% din valoarea de investiție față de un minim de 3%
conform BEI.
Menționez că nu
voi relua argumentele și comparația A13 versus A8 deoarece am detaliat și
închis acest subiect în februarie 2020 într-o analiză în cadrul MVA în favoarea
Autostrăzii Unirii (detalii aici - https://moldovavreaautostrada.ro/wp-content/uploads/2020/02/Analiza-A-8-versus-A-13.pdf
Deși am fost 'certat' periodic de fostul ministru al transporturilor din Bacău și catalogat (de către presa băcăuană) 'lobby-ist ieșean' îmi mențin argumentele exprimate în 2018 și în 2022 vis-a-vis de ordinea și prioritățile infrastructurale ale Moldovei. Autostrada A13 este o autostradă importantă pentru Moldova și completează alături de Drumul Expres Tișița-Albița caroiajul de autostrăzi principale reprezentate de A7 și A8.
În această
postare voi identifica argumentele favorabile acestui proiect și posibile
scenarii pentru continuarea lucrărilor la autostrada A13.
"Coordonatele"
acestui proiect:
➡1) Autostrada A13 face parte din coridorul
de transport secundar (TEN-T Comprehensive) cu termen de implementare anul 2050
(deziderat european)
➡2) A13 se află în MPGT și implicit Planul
Investițional 2021-2030 (denumită Autostrada Carpatia) deci este o prioritate
pentru România
➡3) A13 (inclusiv bypass Brașov Nord) este
inclusă în strategia de finanțare a POT 2021-2027
➡4) A13 are un cost estimat de 2,8 mld euro
= cost per km de 14,8 mil euro
➡ 5) Procedura de obținere a Acordului de
Mediu este similară cu alte proiecte deoarece impactează situri Natura 2000 și
rezervații naturale
Chiar dacă SF-ul
este imatur (0% stadiu fizic) și nu au fost demarate campaniile geotehnice pe
A13 avem 'ceva', respectiv:
➡a) traseul 'familiarizat' și (parțial)
armonizat cu autoritățile locale
➡b) Certificate de Urbanism obținute de la
CJ BV, CV, BC
➡c) traseul definitivat, agreat de Jaspers
și avizat de CNAIR
➡d) se cunoaște necesarul de foraje
geotehnice, lucrări de artă (km de tunele, număr de poduri, viaducte, parcări
de scurtă durată, centre de întreținere)
Variante/soluții
de lucru:
➡Varianta 1: Continuarea contractului
actual și amendarea cu un Act Adițional + Invocarea Ordonanței cu actualizarea
prețurilor pentru a sectoriza proiectul și a livra măcar porțiunile mai ușoare:
a) fazarea A13 în
3 loturi respectiv Brașov-Tg. Secuiesc, Tg. Secuiesc-Onești și Onești-Răcăciuni
(joncțiune A7)
b) reobținere
Certificate de Urbanism pe 3 secțiuni pt Acord de Mediu compus din 3 bucăți
c) Realizarea
campaniilor de teren pe porțiunile mai ușoare unde și costurile de execuție
pentru proiectant sunt (mai) suportabile
d) fazare
finanțare execuție din POT 1 2021-2027 + POT 2 2028-2034
e) recepționarea
SF+PTh pe loturi
f) lansare
Execuție pe loturi cu precalificarea ofertanților
➡Varianta 2: Închiderea SF/reziliere
contract actual și reluarea licitației pe Fidic galben (Reactualizare SF)
a) Lansare
urgentă a noii licitații cu valoare apropiată de realitatea din teren (traseu
cunoscut, numărul de foraje necesare identificate, lungime tunele cunoscute
etc.)
b) implementarea
A13 Brașov-Bacău într-o manieră fazată
c) lansare
licitație de Proiectare + Execuție cu un SF corect
➡Varianta 3: Preluare SF + Finalizare +
avizare SF in regie proprie de către CNAIR
a) Acceptare
reziliere contract după identificarea tuturor riscurilor
b) Continuare
campanii geotehnice by CNAIR (sarcină grea dar nu imposibilă)
c) Lansare
urgentă a noii licitații cu valoare apropiată de realitățile din teren (se știe
traseul, numărul de foraje necesare, lungime tunele etc.) cu precalificarea
ofertanților
d) după
finalizare SF se poate lansa licitația de Proiectare + Execuție
Consider că o
regiune se poate dezvolta echitabil doar în contextul în care infrastructura se
implementează cu proiecte mature și predictibile și respectând totodată
prioritățile europene!
#AutostradaA13BrașovBacău
#MoldovaVreaAutostradă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu