joi, 20 octombrie 2022

𝗢 𝗻𝗼𝘂𝗮̆ 𝘀̦𝗲𝗱𝗶𝗻𝘁̦𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗺𝗼𝗻𝗶𝘁𝗼𝗿𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗲 𝗱𝗲 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮̆ 𝗹𝗮 𝗣𝗿𝗲𝗳𝗲𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮 𝗜𝗮𝘀̦𝗶!

 

𝗜. 𝘁𝗿𝗼𝗻𝘀𝗼𝗻𝘂𝗹 𝗧𝗴. 𝗠𝘂𝗿𝗲𝘀̦-𝗧𝗴. 𝗡𝗲𝗮𝗺𝘁̦

Cele 3 subsecțiuni se află în diferite stadii de proiectare.

2 secțiuni (S1+S3) au asigurată finanțarea pentru execuție încă din 2021, din timpul mandatului USR de la Transporturi.

Secțiunea 1 (Tg. Mureș-Miercurea Nirajului) și Secțiunea 3 (Moțca-Leghin) se află în 2022 în etapa de obținere a Acordului de Mediu. Conform celor mai recente estimări, în luna 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟮 se preconizează obținerea Acordului de Mediu și lansarea licitației de Proiectare+Execuție în 𝗱𝗲𝗰𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟮.

Secțiunea 2 (Miercurea Nirajului-Leghin) se află într-un stadiu incipient al obținerii Acordului de Mediu. În funcție de maturizare și condiționat de obținere Acord de Mediu către finalul anului 2022, se poate lansa licitația de Proiectare+Execuție în 𝗶𝗮𝗻𝘂𝗮𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟯.



𝗜𝗜. 𝘁𝗿𝗼𝗻𝘀𝗼𝗻𝘂𝗹 𝗧𝗴. 𝗡𝗲𝗮𝗺𝘁̦-𝗜𝗮𝘀̦𝗶-𝗨𝗻𝗴𝗵𝗲𝗻𝗶

Recent (04.10.2022) a fost înaintată Analiza Multicriterială faza 2 cu privire la alternativele de traseu către Jaspers. Din păcate, așa cum precizez de mult timp, inevitabilul s-a produs: proiectarea a întârziat oficial cu 𝗺𝗶𝗻𝗶𝗺 𝟲 𝗹𝘂𝗻𝗶 și posibil se vor transforma în cel puțin 𝟵 𝗹𝘂𝗻𝗶, deoarece al doilea termen de predare al Studiului de Fezabilitate, estimat pentru 𝟮𝟯.𝟭𝟭.𝟮𝟬𝟮𝟮, cu siguranță nu se va respecta.

‼Date fiind aceste întârzieri, am solicitat în ședință, condiționat de finalitatea și agrearea traseelor de către Jaspers+Cnair, un 𝗰𝗮𝗹𝗲𝗻𝗱𝗮𝗿 𝗰𝗹𝗮𝗿, 𝗿𝗲𝗮𝗹𝗶𝘀𝘁 𝘀̦𝗶 𝘃𝗲𝗿𝗶𝗳𝗶𝗰𝗮𝗯𝗶𝗹 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗳𝗶𝗻𝗮𝗹𝗶𝘇𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗲𝘁𝗮𝗽𝗲𝗶 𝗱𝗲 𝗽𝗿𝗼𝗶𝗲𝗰𝘁𝗮𝗿𝗲!

Am întrebat câte luni suplimentare sunt necesare realizării studiilor de teren neefectuate pe sectorul Podu-Iloaiei-Lețcani-Vânători-frontieră RO, inclusiv prelucrarea în laboratoare de specialitate. Se pare că vor fi necesare adițional minim 4 luni de la momentul T0 (acceptare trasee Jaspers). ca urmare a acestor noi informații, estimez că mai devreme de 𝗮𝗽𝗿𝗶𝗹𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟯 nu se va finaliza Studiul de Fezabilitate. 𝗥𝗲𝘇𝘂𝗹𝘁𝗮𝘁𝘂𝗹 𝗽𝗼𝘀𝗶𝗯𝗶𝗹 = 𝗶̂𝗻𝘁𝗮̂𝗿𝘇𝗶𝗲𝗿𝗲 𝗱𝗲 𝗮𝗽𝗿𝗼𝘅𝗶𝗺𝗮𝘁𝗶𝘃 𝟭𝟮 𝗹𝘂𝗻𝗶! Doar pentru Studiul de Fezabilitate!

Pentru a ajuta, debloca și comprima discuțiile (interminabile pe rentabilitatea economică a A8) dintre proiectant-Cnair-Jaspers, am transmis oficial către MT și Proiectant o analiză proprie pe dinamica fondului locativ și eferverscența Autorizațiilor de Construire. Aceste informații pot ajuta și justifica traficul preconizat și tipul de profil pe sectorul Lețcani-Iași-frontieră. Argumentația completă aici :

https://www.facebook.com/covasnianu.adrian/posts/pfbid0SrNcVS4wVFQtN1kWSfsctWhGJtBUrcT7XTJgx5gwGCHbnEQkPeaEKb1uPTJuMFhSl



𝗜𝗜𝗜. 𝗽𝗼𝗱 𝗨𝗻𝗴𝗵𝗲𝗻𝗶

Recent s-a transmis (început 𝗼𝗰𝘁𝗼𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟮) documentația de mediu actualizată către APM Iași. În funcție de calitatea documentației, în luna 𝗻𝗼𝗶𝗲𝗺𝗯𝗿𝗶𝗲 𝟮𝟬𝟮𝟮 se poate elibera Acordul de Mediu. Condiționat de asigurarea finanțării în 2023 se poate lansa licitația de Proiectare+Execuție.

Continuăm monitorizarea și susținerea A8 prin participarea activă la ședințele de la CNAIR și de la Prefectura Iași!

#A8

#podungheni

#monitorizare

#infrastructura

luni, 3 octombrie 2022

𝗜̂𝗻𝘁𝗮̂𝗿𝘇𝗶𝗲𝗿𝗶 𝗰𝗿𝗼𝗻𝗶𝗰𝗲 𝗽𝗲 𝗔𝘂𝘁𝗼𝘀𝘁𝗿𝗮𝗱𝗮 𝗔𝟴 - 𝘀𝗲𝗰𝘁𝗼𝗿𝘂𝗹 𝗨𝗻𝗴𝗵𝗲𝗻𝗶-𝗜𝗮𝘀𝗶-𝗧𝗴. 𝗡𝗲𝗮𝗺𝘁̦!

 

Din păcate sectorul Ungheni-Iași-Tg. Neamt consemnează oficial o întârziere de minim 𝟲 𝗹𝘂𝗻𝗶 de zile. Cel de-al doilea termen de finalizare a SF-ului este 𝟮𝟯.𝟭𝟭.𝟮𝟬𝟮𝟮. Inițial SF-ul trebuia finalizat în 𝗺𝗮𝗶 𝟮𝟬𝟮𝟮 și s-a amânat pentru sfârșitul lunii 𝗮𝘂𝗴𝘂𝘀𝘁 𝟮𝟬𝟮𝟮. Acum consemnăm cea de-a 2-a întârziere a contractului și o nouă promisiune : 𝟮𝟯.𝟭𝟭.𝟮𝟬𝟮𝟮.

Scurt istoric sector Ungheni-Iași-Tg. Neamț:

1. Caiet de Sarcini (CdS) conceput în 2020.

În calitate de consilier onorific (neplătit) al Ministerului Transporturilor am completat CdS alături de specialiștii din CNAIR pentru a se studia legătura cu Aeroportul Iași și Spitalul Regional de Urgențe Iași în cadrul contractului de proiectare pentru A8. Aceste chestiuni elementare lipseau inițial.

2. Licitație lansată - 1 sep 2020

3. Desemnare câștigător - 19 martie 2020

4. Atribuire contract - 22 aprilie 2021 (în timpul mandatului USR de la Ministerul Transporturilor)

5. Eliberare Ordin de Începere Lucrări - 07 mai 2021


Precizez faptul că în perioada aprilie-septembrie 2021, în calitate de secretar de stat în Ministerul Transporturilor susținut de USR Iași, proiectarea A8 avansa într-o manieră accelerată și durabilă.

Eforturile conjugate, realizate în perioada mai sus menționată, tind să fie de prisos din moment ce în anul 2022 sectorul Ungheni-Iași-Tg. Neamț a mers cu frâna de mâna trasă și se află într-un blocaj adunând luni de întârziere.

Deși am atenționat periodic, am reacționat constructiv oferind inclusiv soluții pentru accelerarea A8, în luna octombrie se implinește 1 an de zile (12 luni!) de la demararea stabilirii variantelor de traseu și nici acum ieșenii nu cunosc traseul autostrăzii A8 pe zona Podu Iloaiei-Lețcani-Iași-Golăiești.

Din estimările mele, întârzierile sunt mult mai mari! Din moment ce nu avem un traseu clar și asumat, implicit nu s-au putut demara și finaliza studiile în teren care includ:

a) studiu geotehnic

b) studiu hidrologic, hidrogeologic

c) raport de diagnostic arhelogic preliminar

d) studiu pedologic

e) studii privind ocupare terenului-Exproprieri

f) utilități

ș.a.m.d.

Discuțiile interminabile cu Jaspers, un beneficiar 'timid', un proiectant 'ezitant', autorități publice indiferente și o necunoaștere (chiar ignorare) a realității teritoriale din regiunea noastră au contribuit la aceste întârzieri.

Soluțiile (pe care le-am spus către finalul lui 2021 și repetat periodic în 2022) implică:

1. colaborare interinstituțională și transpartinică

2. cooptarea ONG-urilor de specialitate în domeniul infrastructurii de transport într-un Grup de Lucru Activ

3. prezentarea CORECTĂ și NETRUNCHIATĂ a realității teritoriale și geopolitice din estul României către CNAIR+JASPERS cu deosebită atenție privind:

a) contextul transfrontalier favorabil colaborării între RO-MD

b) politica TEN-T extinsă din partea CE către MD și UKR. info aici: https://www.facebook.com/covasnianu.adrian/posts/pfbid0yA3WMa31WrcYSjB7DF7cERYxRqQ2zZFccWDk4SDPz9QZR8kaXnTF7bFokZ8Ew1Rl

c) o zonă metropolitană Iași dinamică economic și în expansiune urbanistică

d) eforturile financiare și politice ale MD pentru finanțarea autostrăzii Ungheni-Chișinău-Odesa. Info aici: https://gov.md/sites/default/files/document/attachments/subiect-05-nu-470-midr-2022.pdf?fbclid=IwAR0jQqpXf67tL-78Sh0qRXowVXXiHVFlfpU8qG6KOud6we_BpfX4NIisWhc (pagina 4/6)



4. atragerea europarlamentarilor români în Grupul de Lucru pentru a promova și face lobby în cadrul comisiilor de specialitate din PE cu privire la necesitatea construirii A8 în integralitatea sa pe Ungheni-Iași-Tg. Neamț

5. maturizarea proiectării conform propunerii de aici (înaintată către consilier ministru în mai 2022). Info aici - https://www.facebook.com/covasnianu.adrian/posts/pfbid0FC2hZVKU29nZLbMdGkqkL3fE2biu8ePdER8iTzhzoWVEKGru26i8ZpVhtMqQ2ds5l

6. asumarea oficială din partea GOV RO că A8 va fi construită până în 2030 indiferent de costuri, traseu și profil de drum

Pentru susținerea constructivă a A8, ofer CNAIR și JASPERS o perspectivă diacronică asupra evoluției și dinamicii fondului locativ din unitățile administrativ-teritoriale traversate de alternativele de traseu ale autostrăzii A8 în aglomerarea Iași!





Legendă acronime :

CdS - Caiet de Sarcini

CE - Comisia Europeană

SF - Studiu de Fezabilitate

MD - Moldova

UKR - Ucraina

ONG - Organizatii Non-Guvernamentale

PE - Parlament European

GOV RO - Guvernul României

A8 - Autostrada A8 Ungheni-Iași-Tg. Mureș